Traim vremuri confuze, cu totii le simtim si ne confruntam cu dificultati mai mari sau mai mici. Autoanaliza, observatia si conexiunea cu ceilalti sunt, mai mult ca oricand, elemente importante pentru o viata echilibrata, indiferent de situatie.

Insa intrebarea “cat este prea mult?” ne vine in minte de multe ori,  atat pentru noi insine, cat poate si pentru cei dragi, viata psihica este o experienta individuala si subiectiva adesea supusa unor forte conflictuale profunde. Acestea au tendinta sa iasa la suprafata in perioade grele, a ne raspunde la aceasta intrebare este un mod matur si constructiv de a determina daca este momentul sa cerem ajutor profesional in a ne elabora dificultatile interioare.

Conceptul de “tulburari de personalitate” apare tot mai des in felul in care privim granita dintre “relativ sanatos” pana la “profund tulburat”. Daca observam cu atentie, oricare dintre noi poate avea momente irationale, dominate de reactii inconstiente, de-a lungul vietii, fie in situatii stresante sau in momente de impas.

Autorii de specialitate indica doua directii importante pentru a ne da seama cat este “prea mult” sub forma doua intrebari fundamentale:

“Cat de Tulburat?”

Este o intrebare grea, are in prin plan diferentierea intre nevroza (considerata o afectiune bazata pe stres cronic) si psihoza (care este o tulburare a contactului cu realitatea).

In planul nevrotic, exista o ancorare relativ echilibrata in realitate, nevroticul poate percepe ca o anumita problema este doar in mintea sa, conflictul psihic are loc datorita unor idealuri, asteptari sau presiuni autoimpuse, dezvoltate in copilarie sau adolescenta. Acestea lasa individul epuizat, rigid, bazandu-se pe automatizari care nu lasa loc procesului creativ sau chiar a unor perspective diferite.

Polul psihotic cuprinde o perceptie haotica asupra realitatii, in care intreaga lume a individului este dezechilibrata, cu aparari instabile care permit elementelor primitive ale personalitatii sa invadeze intreaga lume psihica.

“Intr-un fel, nevroticul seamana cu o oala pusa la fiert cu capacul prea etans, iar terapeutul trebuie sa lase putin abur sa iasa, in timp ce in cazul psihoticului este necesar ca terapeutul sa puna din nou capacul peste oala care dadea in fiert si sa dea focul mai incet.” N Williams, Diagnosticul psihanalitic: structuri de personalitate relevate in procesul clinic, Editura Fundatiei Generatia, 2014. 

In psihoterapie, aceasta polarizare traseaza directii distincte de abordare: pentru nevrotici elementul principal este accesul la sine prin relaxarea apararilor, astfel energia psihica poate fi redirectionata catre scopuri mai constructive. Pentru psihotici, in contextul instabilitatii, focusul devine intetirea defenselor ca raspuns la elementele primitive ale personalitatii, dar mai ales, sustinere in organizarea realitatii stresante.

“In ce fel tulburat?”

Intrebarea vizeaza tipul de personalitate al individului, ceea ce nu presupune o patologie in sine, ci mai degraba un fel in care suntem contruiti, se refera la tipologii precum: schizoid, depresiv, obsesional, paranoid. 

Pentru a ne face o idee despre natura suferintelor, specialistii ne pun la dispozitie cateva criterii de observare, atat pentru noi insine, cat si pentru ceilalti care fac diferenta intre o tulburare aparuta in urma unul eveniment stresant sau o problematica mai complexa care afecteaza toate palierele vietii individului, cel mai probabil de multa vreme. Aceasta situatie din urma se poate concretiza intr-un diagnostic de tulburare de personalitate.

Un criteriu foarte important este prezenta “Eu-lui Observator” care determina capacitatea persoanei de a se privi din exterior, de a face o evaluare cat mai adecvata a propriilor probleme – aceasta fiind o baza foarte necesara in a dezvolta o alianta terapeutica. Dupa N Williams, Diagnosticul psihanalitic: structuri de personalitate relevate in procesul clinic, Editura Fundatiei Generatia, 2014. 

DSM V prezinta cele mai frecvente tulburari de personalitate cu trasaturile si comportamentele caracteristice dupa cum urmeaza: 

1. Tulburarea de personalitate narcisica are in centru un EU grandios, arogant, cu sentimente de superioritate, se considera unic, special, lipsit de empatie, cu tendinte puternice de manipulare, adesea invidios sau se simte tinta invidiei altora. Tinde sa isi exagereze realizarile sau meritele, presupune ca dorintele sale trebuie indepinite fara ezitare de catre ceilalti. Fatada narcisica este de cele mai multe ori o constructie menita sa apere un Eu primitiv, cu o sima de sine scazuta, adesea neputincios, necesita admiratie continua pentru a putea compensa. 
2. Tulburarea de personalitate paranoida: individul este suspicios si neincrezator  in legatura cu lumea exterioara, pornind de la elemente nesemnificative pe care le reinterpreteaza constant ca amenintari sau intentii ascunse, este preocupat constant de loialitatea celorlalti, are suspiciuni nejustificate legate de fidelitate sau se considera exploatat. Frecventa acestor elemente duce la diferentierea intre un caracter mai suspicios din fire pana la un individ paranoid, aflat sub angoasa paralizanta de a se afla in fata unei lumi persecutorii, incapabil sa isi mai duca viata de zi cu zi.
3. Tulburarea de personalitate schizoida, schizotipala: este vorba despre un individ solitar cu interes restrans in a interactiona cu ceilalti, caracterizat prin raceala emotionala, detasare, de cele mai multe ori nu se bucura si nici nu doreste relatii apropiate ajungand pana la interes restrans pentru sexualitate, incepand de la indivizi care prefera aceste modalitati, pana la cei care nu pot trai altfel in cazurile mai accentuate.
4. Tulburarea de personalitate depresiva – destul de greu de confundat, fiind vorba de stari e tristete prelungite, imposibilitatea de a se bucura de orice, lipsa de sens, furie, apatie, sentimente de autoblamare puternice insotite de insomnii, oboseala, nervozitate.  
5. Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva se refera la indivizi foarte rigurosi, rigizi in comportament si in conceptii de viata, concentrati pe detalii pana in punctul in care devin incapabili de a finaliza un obiectiv. Sunt preocupati constant de reguli si regulamente, de planificari, liste, ritualuri menite sa fie indeplinite cu perfectiune alfel anxietatea invadeaza intreaga viata psihica. 
6. Tulburarea de personalitate borderline are in prim plan un individ preocupt de teama de abandon, care decurge la eforturi constante si epuizante de a il evita, fie real sau imaginar, instabilitate afectiva si lipsa de control a emotiilor, iritabilitatee accentuata si fluctuatia emotiilor, furie extrema insotita de depresie si sentimente cronice de vid interior. 
7. Tulburarea de personalitate isterica si histrionica este caracterizata de o nevoie foarte mare de a fi in centru atentiei prin infatisare, comportamente exagerate, teatrale sau prin seductie. Este vorba de indivizi foarte sugestibili, influentabili, instabili emotional, care trec rapid de la o stare la alta, exagereaza si dramatizeaza situatiile si emotiile pentru a obtine atentie.
8. Tulburarea de personalitate antisociala se refera la persoanele iresponabile, incapabile sa respecte legile sau regulile sociale, cu comportamente inconsecvente la munca sau in relatii, manipulator pentru a beneficia de ceilalti sau pentru placere, mintomanie, ia actiuni extreme fara a respecta siguranta personala sau a celorlalti, violenta, agresivitate, lipsa de remuscari. Dupa Glen O. Gabbard Tratat de psihiatrie psihodinamica, Editura TREI, 2014

Masura in care ne regasim in descrieri variaza de la individ la individ, o parte din acestea sunt trasaturi preluate prin educatie, din familie, sau in cazuri mai dificile, rezultatul unor traume sau angoase din copilarie sau adolescenta. Este un fel in care mintea incearca sa rezolve o suferinta profunda, intr-un moment in care nu avem inca toate elementele personalitatii definitivate pentru a o putea depasi intr-un mod mai sanatos. 

Psihoterapia este un instrument util, ne ajuta sa intelegem natura dificultatilor si sa le abordam cu o schimbare de perspectiva, adesea ne aduce imbunatatiri considerabile in felul in care ne percepem pe noi insine, dar mai ales in relatiile cu ceilalti.

1. N Williams, Diagnosticul psihanalitic: structuri de personalitate relevate in procesul clinic, Editura Fundatiei Generatia, 2014.
2. Glen O. Gabbard, Tratat de psihiatrie psihodinamica, Editura TREI, 2014

Articol scris de Psiholog-Psihoterapeut Ana Cristina Stoian.