Dependența este o tulburare a creierului caracterizată prin implicarea compulsivă în recompensarea stimulilor, în ciuda consecințelor adverse. Astfel, obiectul sau activitatea adictivă devine din ce în ce mai importantă, în timp ce activitățile care înainte erau importante devin mai puțin importante. În cele din urmă, dependența este despre lupta complexă dintre a acționa impulsiv și a rezista acelui impuls.

În tratamentul psihoterapeutic al adicției se identifică însă rată mare a încheierii premature a psihoterapiei și necomplianța la tratament. Dar și reușita celor care rezistă tentației de a răspunde impulsului de a renunța încă o dată la sine.

Pentru ca tratamentul psihoterapeutic să fie eficient, este necesar ca persoana să recunoască problemele pe care le trăiește în urma adicției. Apoi acesta include recunoașterea și modificarea gândurilor asociate cu utilizarea obiectului dependenței, îmbunătățirea stilului relațional, dezvoltarea motivației și a încrederii în sine pentru îmbunătățirea comportamentelor, a stilului de viață. 

Analizarea și procesarea experiențelor care au dus la formarea ”pe nevăzute” a comportamentului caracteristic al adicției va permite construirea căii spre luarea inițiativei și implicarea în experiențe semnificative pentru sine. Treptat, se modifcă astfel înțelesul despre sine și perspectiva din a fi în lume real și implicat în propria viață.